Spre echilibru emoțional
Te întrebi cum se împacă emoțiile cu echilibrul? Nu ești singurul sau singura. Și eu mi-am adresat această întrebare de multe ori, înainte să mă așez la masă cu emoțiile mele. Chiar dacă poate părea un oximoron, echilibrul emoțional este ceva ce putem crea fiecare dintre noi.
Am început să fiu preocupată de lucrul cu emoțiile cu mulți ani în urmă, când mi-am dat seama că impulsivitatea mea mă consumă. Neștiind ce să fac cu emoțiile, le lăsam să-mi dicteze comportamentul, care adesea era neplăcut pentru cei din jurul meu, sau le țineam în interiorul meu, până când făceam – poc – de la prea multă presiune. Nu eram nici eu fericită, nu erau nici cei apropiați mie.
Am avut o cale lungă și presărată cu lecții valoroase despre emoții. Aici împărtășesc câteva dintre ele, care m-au ajutat pe mine să-mi găsesc echilibrul în relație cu emoțiile.
Începutul începuturilor este conștientizarea - ca să putem lucra cu emoțiile noastre, e nevoie să ne dăm seama că le simțim. Poate unii dintre noi, ne dăm seama că trăim o emoție doar dacă e de intensitate mare – atunci când primim o veste foarte bună sau una foarte neplăcută. Sau atunci când corpul se tensioneză, când ne vine să urlăm sau când simțim fluturi în stomac. În rest, s-ar putea să credem că suntem fără emoții. Eu, personal, cred că trăim mai multe emoții decât ne dăm seama. Concluzia unui studiu publicat în 2015, la care au participat 11.572 persoane, a fost că în 90% din timp, participanții au trăit cel puțin o emoție.
După ce am conștientizat emoția, e necesar să îi dăm spațiu să fie - să nu luptăm împotriva ei. Să o putem accepta, chiar dacă e vorba de furie, rușine, sau chiar ură.
De ce să ne acceptăm emoțiile?
Pentru că ele fac parte din noi, chiar dacă doar temporar. Dacă ne luptăm cu ele, ne luptăm cu noi înșine. Acest pas, deși aparent simplu, poate fi deosebit de dificil uneori. Motivul este că unii dintre noi am învățat la un moment dat că unele emoții sunt ok și altele nu sunt ok.
Un exemplu care îmi vine în minte acum este invidia – câți dintre noi nu au auzit că e rușinos să simți invidie și că asta te face om rău? Dacă ți-a trecut vreodată acest gând prin minte – că ești om rău dacă ești invidios – te rog crede-mă, ești doar om. Toate emoțiile sunt cât se poate de umane, nu ne fac nici buni, nici răi.
Ce ne ajută adesea este să întoarcem privirea spre interiorul nostru, spre sursa emoțiilor. Rădăcinile emoțiilor se află într-un strat mai profund al psihicului, în mintea inconștientă. Ele ajung, de regulă, pe plan conștient atunci când sunt trezite, fie de un eveniment exterior (de ex. cineva îmi taie calea în trafic), fie de unul interior (de ex. atunci când ajung la diverse conștientizări despre mine sau despre lume, și îmi schimb perspectiva).
Emoțiile sunt, deci, ca niște vizitatori, care ne aduc informații importante din stratul profund al psihicului în mintea conștientă. Sunt mesaje de la noi, pentru noi înșine. Emoțiile ne ajută să ne adaptăm la lumea din jur, să răspundem evenimentelor, să evoluăm și să nu rămânem în stagnare. Potem reuși să evoluăm, dacă ne acordăm timp să explorăm emoțiile.
Așa cum am întreba un mesager: De unde vii? Ce vrei să-mi spui? Ce e nevoie să fac cu mesajul primit de la tine?
Dacă ascultăm ce vrea emoția să ne transmită, putem să acționăm în direcția potrivită.
Mă întorc acum la emoția menționată mai devreme – invidia. Dacă o observ când apare, o accept și stau de vorbă cu ea, voi afla ce mesaj are ea pentru mine. Adesea, invidia povestește că îmi doresc ceva ce văd la altcineva, însă nu cred că eu pot obține sau face acel lucru. Și atunci știu că nu am treabă cu persoana pe care o invidiez, care poate are o mașină mai grozavă decât a mea, sau se mișcă cu mai mult curaj prin lume decât mine. Știu am treabă cu mine – cu acea neîncredere în mine. Odată ce am lucrat cu neîncrederea respectivă, pot găsi calea să obțin ce îmi doresc. Practic, invidia, îmi arată unde am de făcut curățenie în interiorul meu, ca să pot avansa. Valoros mesaj, aș zice eu.
Pentru că m-am delectat cu filme cu cavaleri și vrăjitori în ultima vreme, mi se conturează în minte următoarea metaforă.
Mintea conștientă e ca un rege, care are rolul să-și conducă regatul, dar nu știe ce se întâmplă în fiecare colțișor al teritoriului stăpânit. Așa că se bizuiește pe populație, să-i dea de veste dacă se întâmplă ceva, dacă e nevoie de intervenția lui undeva. Și atunci regele știe că e nevoie să asculte cu atenție veștile primite, de la fiecare supus care îi calcă pragul. Știe că e pentru binele lui, și pentru binele întregului regat să asculte fiecare supus, fiecare mesaj, chiar dacă e tulburător.
Tu ce mesaje valoroase ai primit de la emoțiile tale?
Sursa poze: Shutterstock