Despre mine
Te salut cu bucurie!
Numele meu este Delia și sunt călătoare în interiorul meu.
Am deschis pentru prima dată această ușă spre interior când am decis să învăț să vorbesc în public și m-am înscris într-un club Toastmasters. Lecția cea mai mare pe care am primit-o în acei ani frumoși a fost că, lăsându-i pe ceilalți să mă vadă, ajung să mă văd și eu pe mine. Oamenii din viața mea mi-au fost oglinzi fidele care mi-au arătat mereu atât calitățile pe care le am, cât și unde mai am de lucru.
Vorbitul în public mi-a netezit calea spre a deveni facilitatoare de cursuri de dezvoltare personală, în 2013. La un an după, și-a făcut și practica de yoga loc în viața mea și atunci am început să descopăr legătura strânsă dintre minte și corp. În 2015 am făcut cunoștință cu inteligența emoțională și de atunci primesc cu bucurie orice ocazie în care pot facilita procesul de împrietenire a oamenilor cu emoțiile lor. În 2017 am devenit instructor autorizat yoga și de atunci țin sesiuni individuale și cu grupuri.
- Analist GIA - evaluarea inteligenței generale, Thomas UK 2022
- Analist și trainer TEIQue - evaluarea inteligenței emoționale, Thomas UK 2019
- Analist și trainer PPA - evaluarea comportamentului, Thomas România 2019
- Consilier de dezvoltare personală, Romarketing 2019
- Instructor autorizat Yoga, Bindusar Rishikesh & Yoga Academy România 2017
- Formator, Life Business SKills 2013