Descoperind curajul
„Vulnerabilitatea este calea cea mai bună de a ne măsura curajul.” Brene Brown
Prima dată când am citit despre această legătură dintre curaj și vulnerabilitate, așa cum o descrie Brene Brown, mi-a intrat mintea în freeze. Până la acel moment, toată viața mea crezusem chiar opusul – că ai nevoie de invulnerabilitate ca să fii curajos, de o platoșă groasă care să-ți asigure protecție și succes.
Și ghici ce? Tocmai faptul că munceam de zor să-mi construiesc o asemenea platoșă mă ținea pe mine într-o zonă în care nu prea îndrăzneam să-mi asum riscuri, să fiu (măcar puțin) nechibzuită, să-mi trăiesc viața, să fiu eu.
Multă vreme m-am îmbrăcat cu haina perfecționismului, alegând cu multă grijă cuvintele pe care le las să iasă pe gură, comportamentele pe care le înfățișez, deciziile pe care le iau. O vreme a mers treaba așa, dar la un moment dat au început să-mi apară situații de viață care cereau insistent de la mine să mai las perfecționismul deoparte și să accept și imperfecțiunile – ale mele, ale altora, ale vieții în general.
Pășind pe drumul autocunoașterii, am avut parte de susținere și răbdare din partea altora, să pot să explorez în ritmul meu, cum e să-mi privesc eu vulnerabilitatea în ochi și cum e să-i las și pe alții să o vadă. O primă experiență care m-a ajutat în acest sens este Atelierul de Life Speaking ținut de Ovidiu Oltean, un eveniment tip tabără, care dureză 3 zile și te ajută să intri în contact cu părți vulnerabile din tine, ca mai apoi să le transpui într-un discurs inspirațional, livrat în fața celorlalți participanți. Aici poți găsi mai multe info despre atelier.
Mi-a mai luat multe ateliere, cursuri, retreat-uri, tabere și inclusiv terapia individuală ca să îndrăznesc să intru în contact cu acele părți vulnerabile din mine. Ce văd cu claritate în acest punct al vieții mele este că această călătorie m-a ajutat să fiu mai bine cu mine, mai blândă cu imperfecțiunea mea, mai conștientă și mai mândră de calitățile mele. Sărbătoresc momentele în care observ îndrăzneala mea, pentru că știu cât am lucrat ca să o descopăr. Sărbătoresc fiecare moment în care mă adun să pășesc în necunoscut, să-mi asum riscuri, să fiu eu, fără scuze, chiar dacă asta îmi va atrage respingerea altora.
Pot să spun cu mâna pe inimă că, pe cât mi-am dat voie să fiu mai vulnerabilă, cu atât mai mult curaj am reușit să-mi adun în fața provocărilor. Uneori e nevoie să-mi amintesc eu mie că pot face asta, dar e ok. Am ajuns să văd că adevăratul curaj are mai multe forme. A-mi da voie să-mi fie frică e o formă de curaj. A sta cu neputința pe care o simt uneori e tot o formă de curaj. Din puterea de a-mi accepta și trăi propriile emoții, am ajuns să văd că se naște și acel curaj care mă ajută să acționez.
Ajunsă la finele acestei împărtășiri, simt să te invit la un moment de reflectare, cu inspirație tot de la Brene Brown:
Gândește-te la 1-3 momente din viața ta în care ai dat dovadă de curaj, chiar dacă îți era frică. Întreabă-ți apropriații, dacă sunt greu de amintit aceste momente.
- Adu-ți aminte cum te simțeai.
- La ce fel de vulnerabilitate te-ai expus făcând pasul sau pașii respectivi?
- Cum ți-a servit faptul că ți-ai dat voie să fii vulnerabil/ă?
Sper ca descoperirile spre care te-au ghidat aceste întrebări să-ți servească pe viitor, în momente care necesită curaj. :)