Spre iubire de sine
Cred că prima dată când am întâlnit conceptul de iubire de sine eram la un atelier de EFT. Era nevoie să lovesc ușor cu degetele diferite părți ale corpului în timp ce spuneam cu voce tare „Mă iubesc și mă accept așa cum sunt”. Îți spun sincer că mă simțeam ridicolă în timp ce rosteam cuvintele. Mi se părea așa o aroganță să spun că mă iubesc eu pe mine. Desigur, pe vremea aceea iubirea era foarte condiționată în percepția mea. Și așa mă iubeam și eu pe mine. Credeam că merit iubire doar atunci când dau dovadă de calități. Când făceam greșeli sau dădeam dovadă de defecte, nu eram demnă de iubire, doar de pedeapsă.
Vezi vreun glitch în povestea asta? Eu văd unul mare. Suntem ființe foarte complexe, și fiecare dintre noi avem atât calități, cât și defecte. Să acceptăm doar unele părți din noi și să respingem altele, e un proces dureros, care are doar nefericirea ca destinație.
Asta înseamnă să fii om: să fii imperfect. Fiecare om merită să fie iubit, chiar dacă e imperfect.
Ce aveam să aflu mai târziu este că și defectele merită să fie acceptate, de mine în primul și primul rând. După teoria lui Daniel Ofman, defectele nu sunt nimic altceva decât niște calități pe care le-am dus la extrem, și au devenit “prea mult”. De exemplu, răbdarea în doze prea mari poate deveni defectuoasă; atunci când sunt prea răbdător, s-ar putea să devin pasiv și să nu acționez în momente importante. Și încrederea în doze prea mari ne poate da de furcă. Cu prea multă încredere de sine, putem avea impresia că le știm pe toate și să ratăm șanse importante să învățăm ceva nou, ce nu știm de fapt. Însă amândouă, în doza potrivită, pot fi aur curat. Poate unele defecte vom reuși să le dozăm mai repede sau mai târziu, poate altele vor rămâne la aceeași intensitate toată viața. Și e ok să fie așa. Chiar nu trebuie să fim perfecți, sau să le facem pe toate bine.
Pentru mine înseamnă să-mi spun DA mie. Iar această alegere de a mă accepta și respecta așa cum sunt, se compune din mai multe acte:
- Să mă cunosc și să mă accept, așa cum sunt
- Să-mi ascult emoțiile și nevoile și să fac tot ce ține de mine pentru a le împlini
- Să-mi ofer susținere și înțelegere, când trec prin greutăți
- Să-mi valorizez imperfecțiunea, pentru că ea mă face să fiu unică în felul meu
- Să-mi apreciez calitățile - chiar și cu voce tare!
- Să-mi accept defectele, să schimb ceea ce pot, să accept ceea ce nu pot schimba
- Să-mi recunosc dorințele și să mă motivez să fac pași spre împlinirea lor
Fără să fie o rețetă perfectă, acestea sunt câteva metode prin care consider că putem sădi semințe de iubire în mintea noastră și putem dezvolta o relație de prietenie cu noi înșine.
Ce am învățat eu este că iubirea hrănește. Cred sincer că, hrănindu-ne întâi pe noi, devenim mai capabili să-i hrănim și pe cei din jurul nostru cu iubire. E foarte greu să dai din ceea ce nu ai. Tocmai de aceea, avem nevoie de un refugiu personal, de unde să ne umplem desaga ce cele necesare minții și sufletului.
Sursă foto: Emine, Pexels